Prima Contact Harta
Widget Informer    Flux RSS
 
Prima   /  NOUTĂŢI / RELAŢIILE MOLDO-COREENE SE VOR EXTINDE

RELAŢIILE MOLDO-COREENE SE VOR EXTINDE

  imprimare
19.06.2017 maia.gov.md   46 

Viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Iurie Ușurelu a avut o întrevedere cu E.S. LEE Yang-goo, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Coreea în Republica Moldova, cu reşedinţa la Kiev.

Oficialii au discutat despre oportunităţile de investiţie în ţara noastră în domeniul agricol şi dinamizarea raporturilor comercial-economice cu produse agroalimentare. Viceministrul Iurie Uşurelu a menţionat posibiltăţile de export ale Republicii Moldova la fructe şi legume proaspete, fructe şi legume procesate (sucuri, conserve, gemuri etc), miere de albini, vinuri din struguri, dar şi carne de ovine, bovine etc. 

Astfel, Ministerul Agriculturii a venit cu propuneri pentru dezvoltarea cooperării moldo-coreene în domeniul agriculturii şi industriei alimentare :

  • Iniţierea colaborării tehnico-ştiinţifice dintre instituţiile de învăţămînt şi cercetare din Republica Coreea şi Republica Moldova, în vederea schimbului de experienţă şi bunelor practici în domeniul agriculturii şi agroindustriei;
  • Facilitarea şi încurajarea stabilirii contactelor de afaceri între companiile autohtone producătoare de produse agroalimentare și cele din Coreea;
  • Stimularea comerţului bilateral cu produse agroalimentare între Republica Moldova şi Republica Coreea, în special exportul de fructe, legume, seminţe şi vinuri moldoveneşti pe piaţa Coreei;
  • Iniţierea discuţiilor pe marginea încheierii unui acord/memorandum între Părţi în vederea dezvoltării şi extinderii relaţiilor moldo-coreene în domeniul agriculturii.

La finalul discuțiilor, ambasadorul Republicii Coreea a lansat o invitaţie viceministrului Iurie Ușurelu şi producătorilor agricoli moldoveni la sărbătoarea de strângere a roadei, organizată de o companie coreeană de producere a seminţelor de ceapă, activă pe piaţa moldovenească mai bine de cinci ani. Evenimentul va avea loc la Chişinau, fiind preconizat pe data de 29 iunie 2017, iar cu această ocazie, preşedintele Grupului Agricol din Republica Coreea va întreprinde o vizită în Republica Moldova.

Serviciul de informare și comunicare cu mass-media

http://maia.gov.md/ro/comunicate-de-presa/relatiile-moldo-coreene-se-vor-extinde

 

 

 
 
  •        
 
 
Actualizat la: 23.06.2017
ACSA   \   NOUTĂŢI   \   SERVICII   \   PUBLICAŢII   \   PIAŢA AGRICOLĂ   \   GALERIE FOTO   \   CONTACT   \   IVR ACSA
Tel: (373 22) 23-53-54, 23-78-89, 23-81-83 / Fax: (373 22) 23-53-28 Total vizitatori: 2068102
Adresa: 2005 MD, Chisinau, str. 31 August 1989, nr. 98, bir. 401
Email: office@acsa.md
  sus