Prima Contact Harta
Widget Informer    Flux RSS
 
Prima   /  NOUTĂŢI / Ministrul Liviu Volconovici a avut o întrevedere cu reprezentantul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO)

Ministrul Liviu Volconovici a avut o întrevedere cu reprezentantul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO)

  imprimare
22.01.2018 madrm.gov.md   457 

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici s-a întâlnit astăzi cu adjunctul reprezentantului Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), Tudor Robu,  pentru a discuta despre   principalele proiecte ce vor fi realizate în acest an, cu suportul FAO.

"Vă mulțumim pentru pentru suportul pe care îl acordă ţării noastre în vederea dezvoltării sectorului agroindustrial. Suntem determinați să avem o colaborare bilaterală continuă eficientă și productivă pentru a asigura o agricultură competitivă și un sistem de cercetare inovativ în domeniu", a subliniat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici, în cadrul dialogului. 

La rândul său, Tudor Robu a apreciat colaborarea, până în prezent, în cadrul FAO și a vorbit despre asistența din partea organizației pe parcursul anului 2018, inclusiv proiectele ce vor fi realizate în domeniu.

"În perioada următoare vom lansa cele două proiecte ce țin de dezvoltarea rurală și dezvoltarea sectorului pomușoarelor din Republica Moldova. În acest sens, au fost semnate Acorduri de proiecte, în luna noiembrie a anului trecut. E vorba de circa 818 000 de dolari, ce vor fi oferiți pentru dezvoltarea capacităților în domeniul agriculturii și politicii de dezvoltare rurală", a precizat  adjunctul reprezentantului FAO, Tudor Robu.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre sporirea competitivității sectorului agroalimentar, agricultura durabilă și dezvoltarea rurală, precum și managementul durabil al resurselor naturale și managementul riscurilor dezastrelor.

"Suntem recunoscători pentru suportul acordat de UE și alţi parteneri de dezvoltare pentru combaterea schimbărilor climatice și consolidarea capacităților de rezistență la efectele acestora. Contăm pe sprijinul FAO, organizaţie care dispune resurse şi expertiză valoroasă în acest domeniu, în implementarea unor eventuale proiecte", a menționat ministrul Liviu Volconovici.

La finalul dialogului, părțile au considerat întrevederea una benefică și și-au exprimat disponibilitatea de a continua colaborarea pentru a spori capacitățile beneficiarilor în utilizarea fondurilor Programul European de Vecinătate pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (ENPARD), creşterea rezilienţei la schimbările climatice a fermierilor din mediul rural, precum și de a implementa Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

18 ianuarie 2018

Serviciul de presă al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

http://www.madrm.gov.md/ro/content/ministrul-liviu-volconovici-avut-o-%C3%AEntrevedere-cu-reprezentantul-organiza%C8%9Biei-pentru

 

 
 
  •        
 
 
Actualizat la: 19.06.2020
ACSA   \   NOUTĂŢI   \   SERVICII   \   PUBLICAŢII   \   PIAŢA AGRICOLĂ   \   GALERIE FOTO   \   CONTACT   \   IVR ACSA
Tel: (373 22) 23-53-54, 23-78-89, 23-81-83 / Fax: (373 22) 23-53-28 Total vizitatori: 3689491
Adresa: 2005 MD, Chisinau, str. 31 August 1989, nr. 98, bir. 401
Email: office@acsa.md
  sus