CAMPANIA „PRODUSE AUTOHTONE PENTRU COPIII MOLDOVEI” SE EXTINDE LA SUD
21.12.2016 maia.gov.md , 631

În ajunul sărbătorilor de iarnă, copiii din grădiniţele şi din centrele de plasament din raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia şi Basarabeasca au primit în dar produse de panificaţie. Este a treia donaţie în cadrul campaniei sociale „Produse autohtone pentru copiii Moldovei", inițiată de  Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare împreună cu partenerii.

În cadrul evenimentului de donaţie, la Grădiniţa nr. 8 din oraşul Cahul, ministrul agriculturii, Eduard Grama, a declarat că cele trei tone şi jumătate de produse de panificaţie donate urmează să ajungă la 11 mii de copii din peste 120 de grădiniţe şi 28 de centre de plasament din cele patru raioane. „Este o campanie socială care a fost pornită şi pentru promovarea produselor autohtone. Campania va continua şi după sărbătorile de iarnă cu donaţii de produse conservate şi lactate", a notat ministrul.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Panificaţie şi Morărit, Veaceslav Guţuleac, partener la donaţia de produse de panificaţie, a menţionat că această campanie este extrem de importantă pentru că există o mulţime de producători autohtoni care asigură consumatorii cu produse de calitate şi acest lucru trebuie promovat. „Putem garanta produse de cea mai înaltă calitate, de aceea ne-am alăturat acestei campanii sociale, pe lângă Ministerul Agriculturii, pentru a ajunge la copilaşi şi să demonstrăm că avem un produs competitiv la preţ şi calitate", a mai spus Veaceslav Guţuleac.
„Am venit cu turte dulci, biscuiţi, covrigei şi cu tot ceea ce poate bucura sufletul unui copilaş - desigur produse de calitate", a declarat directorul comercial al SA „Franzeluţa", Lilian Zaporojan.

"Noi credem că copiii sunt cea mai mare bogăție a unui popor, a unui stat şi ne bucurăm că Ministerul Agriculturii a venit cu partenerii aici la Cahul pentru a fi alături de copii", a afirmat preşedintele raionului Cahul, Ion Groza.
Directoarea Grădiniţei nr. 8 din oraşul Cahul, Angela Bogus, a spus că instituţia este frecventată de 350 de copii, iar din donaţie fiecare va primi în dar câte un pachet cu produse de panificaţie. „Produsele sunt autohtone, chiar şi părinţii au fost foarte mulţumiţi de faptul că produsele nu sunt aduse de peste hotare, dar sunt fabricate aici, la noi", a mai spus directoarea.
Campania Socială „Produse autohtone pentru copiii Moldovei" a fost lansată în vara anului curent şi are un program de doi ani. Anterior în cadrul campaniei, copiilor din municipiul Chişinău şi din raioanele de nord le-au fost livrate fructe şi legume.

http://maia.gov.md/ro/comunicate-de-presa/campania-produse-autohtone-pentru-copiii-moldovei-se-extinde-la-sud

 

 

Tel (373 22) 23-53-54, 23-78-89, 23-81-83
Fax (373 22) 23-53-28
Adresa : 2005 MD, Chisinau, str. 31 August 1989, nr. 98, bir. 401
Copyright © 2019 ACSA Toate Drepturile Rezervate.